Cursuri AeroDrone SRL – Operarea Sistemelor RPAS

Feb 21, 2016 de Diana Medesan Comentarii: 0 Etichete: cursuri, drone

In perioada 08.02.2016 – 12.02.2016 firma AeroDrone SRL, membra a ITSC-SVFP, a sustinut cursurile de instruire teoretice si practice privind operarea sistemelor RPAS realizate pentru programul de cercetare MONICULT. Sistemul RPAS a fost dezvoltat pe baza cerintelor partenerilor din proiect (Universitatea Transilvania Brasov – UTBv, Institutul National de Cercetare Dezvoltare pentru Cartof si Sfecla de Zahar – INCDCSZ, Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca – UTCN), fiind capabil sa execute misiuni autonome pentru colectarea datelor de dezvoltare a culturilor agricole cu ajutorul spectrometrelor. Cursul a urmarit formarea operatorilor RPAS si a fost structurat pe doua module: Modulul teoretic a prezentat: Regulile si masurile de siguranta privind operarea RPAS-urilor si utilizarea acumulatorilor de tipul LitiuPolimer; Reguli si masuri de siguranta privind operarea RPAS-urilor in spatiul aerian al Romaniei; Legislatie aeronautica; Notiuni introductive de aerodinamica; Cunoasterea teoretica a RPAS-urilor, a echipamentelor si softurilor auxiliare. In cadrul modulului practic s-a urmarit formarea depriderilor de operare a RPAS-ului astfel: Antrenament în dublă comandă privind operarea RPAS-ului în diferite de moduri de zbor (manual, semimanual, automat); Antrenament in simpla comanda privind operarea RPAS-ului in diferite moduri de zbor (manual, semimanual, automat); Antrenament privind planificarea si executarea unei misiuni autonome; Antrenament in gestionarea cazurilor speciale. Read More